Sfântul Serafim de Sarov: august 2013

Sfantul Serafim de Sarov (1759-1833) este socotit printre cei mai cunoscuti si mai indragiti sfinti ai Bisericii Ortodoxe.

Sfantul Serafim de Sarov s-a nascut la 19 iulie 1759 in orasul Kursk din Rusia, primind la botez numele de Prohor. Parintii sai, Isidor si Agatia Mosnin, erau oameni instariti, insa evlaviosi si foarte milostivi. Ramas orfan de tata la 3 ani, micutul Prohor a fost crescut de mama sa. Inca din copilarie s-a bucurat de vadita ocrotire a Maicii Domnului.

De copil, s-a afundat in scrierile si in slujbele bisericii. A inceput viata monahala in manastirea Sarovului, la varsta de 19 ani. Dupa opt ani petrecuti ca frate, Prohor s-a invrednicit a primi chipul ingeresc, primind numele de Serafim, iar un an mai tarziu a fost facut ierodiacon. In 1793, la 35 de ani, a fost ierotonit ieromonah.

Curand dupa aceasta, implinind 16 ani de manastire, cu binecuvantarea batranului sau, egumenul Pahomie, Sfantul Serafim s-a retras la pustie, intr-o chiliuta din desisul padurii, aflata pe malul raului Sarovka, la cativa kilometri de manastire.

Aici si-a facut o gradina de zarzavat si a adus doi stupi, iar ziua si-o petrecea muncind, in rugaciune neincetata si citind Noul Testament cu precadere Sfintele Evanghelii. Nu neglija nici cele 7 laude, metaniile si alte nevointe. Dupa cum chiar el a marturisit unui ucenic al sau, obisnuia sa plece din chilia sa seara si, pe o piatra anume, priveghea toata noaptea in rugaciune, iar dimineata se intorcea la chilie si priveghea pe o alta piatra, toata ziua. Aceasta nevointa a tinut-o sfantul vreme de o mie de zile si o mie de nopti.

De câte ori era bolnav, vindecarea îi venea în mod miraculos

"Fericită eşti tu, femeie văduvă" i-a spus într-o zi mamei lui Prohor un "nebun al lui Dumnezeu", întâlnind-o pe stradă cu cei doi băieţi ai ei, "fericită eşti tu că ai un fiu care va deveni un puternic mijlocitor înaintea Sfintei Treimi, un om al rugăciunii şi al luminii pentru lumea întreagă."

Primul miracol care i-a salvat viaţa i s-a petrecut la vârsta de şapte ani. În timp ce vizita împreună cu mama sa o biserică în construcţie (construcţie finanţată de familia lui), a căzut de pe schela clopotniţei, de la o înălţime de şapte etaje. S-a ridicat nevătămat, spre uimirea mamei lui şi a celor care mai erau de faţă.

La vârsta de zece ani s-a îmbolnăvit foarte grav. La un moment dat, a avut un vis în care i-a apărut Fecioara Maria, care i-a spus că va veni la el să-l vindece. Într-adevăr, după câteva zile, o icoană a Fecioarei Maria, considerată ca fiind făcătoare de minuni, a trecut în procesiune pe străzile oraşului. Când se apropia de casa familiei lui Prohor, s-a dezlănţuit o furtună cu ploaie torenţială. Ca să apere icoana, pelerinii au adus-o în casă. Astfel a văzut-o şi copilul, care s-a vindecat pe loc.

La doi ani după ce a intrat la mănăstire s-a îmbolnăvit de hidropizie. A suferit timp de trei ani în tăcere, refuzând să fie chemat un medic pentru el. Spunea: "Eu m-am încredinţat în întregime Celui ce este adevăratul doctor al sufletului şi al trupului, Domnului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei lui Maici." La insistenţele călugărilor, care voiau să-l ajute cumva, a cerut să i se citească o moliftă pentru sănătate.

În timp ce ei se rugau în biserică, Prohor a avut o viziune în care i-au apărut Fecioara Maria împreună cu Apostolii Petru şi Ioan. Arătând cu degetul spre călugărul bolnav, Fecioara Maria i-a spus Sfântului Ioan: "Acesta este unul de-ai noştri", după care l-a atins cu un toiag, iar lichidul adunat în corpul său a început să iasă prin incizia făcută. După terminarea slujbei ceilalţi călugări l-au găsit pe Prohor vindecat, având doar o cicatrice, ca semn al miracolului ce s-a petrecut. La scurt timp, pe locul apariţiei Fecioarei Maria a fost construită o infirmerie. Sfântul Serafim a construit el însuşi masa din altarul capelei, din lemn de chiparos. În acel loc a primit de atunci înainte Sfânta Împărtăşanie.

Şi-a dăruit viaţa în totalitate lui Dumnezeu

La 19 ani s-a decis să meargă la mănăstire. Cu binecuvântarea mamei sale, care i-a dăruit cu această ocazie o cruce mare de aramă pe care de atunci a purtat-o toată viaţa şi îndrumat fiind de un bătrân călugăr, Părintele Dositeu, a intrat ca novice la mănăstirea Sarov. Acolo a fost repede acceptat şi iubit datorită veseliei şi bunătăţii sale. Spunea mai târziu: "Ce vesel eram atunci! Veselia nu este un păcat, ci dimpotrivă, ea alungă oboseala, din care vine deznădejdea, care-i mai rea decât toate."

După opt ani a fost tuns călugăr, cu numele de Serafim (care în ebraică înseamnă "înflăcărat"), iar un an mai târziu a fost sfinţit ierodiacon. La 34 de ani a fost hirotonit preot şi a fost numit duhovnic al mănăstirii de maici Diveevo, de care a avut grijă apoi timp de 12 ani, atât spiritual cât şi material, asigurându-le celor care trăiau acolo tot ce aveau nevoie fără să fi vizitat măcar mănăstirea decât o singură dată în trecere.
După un an, a primit binecuvântarea pentru a începe o viaţă de pustnic în pădurea ce înconjoară Sarovul. A petrecut următorii 16 ani în retragere şi tăcere deplină: "Tăcerea absolută este o cruce pe care omul se răstigneşte cu toate patimile şi poftele sale."

A trăit ani de zile într-un ascetism desăvârşit

"Dobândeşte spiritul păcii şi mii de suflete se vor salva în jurul tău."

În 1793 s-a retras în pădure, la cinci km de mănăstire, într-un loc pe care l-a numit "Muntele Athos". Acolo îşi petrecea timpul în rugăciune şi citirea scrierilor sfinte. "Omul are nevoie de Sfintele Scripturi pentru că nu este încă în stăpânirea adevărului care alungă toate greşelile. Dar de îndată ce Adevărul va umple sufletul omului, învăţăturile sale se vor înrădăcina în el, în locul legii Scripturilor. El va fi în chip tainic condus de Dumnezeu şi nu va mai avea nevoie de niciun ajutor exterior sensibil."

Postea mult: mânca doar o dată pe zi foarte puţin, în afară de miercuri şi vineri când ţinea post negru. Din prima duminică a postului mare ţinea post negru până sâmbăta, când primea Sfintele Taine. "Care sunt rezultatele unui asemenea regim? Postind, trupul devine curat şi uşor, viaţa lăuntrică se elevează, apar revelaţii minunate, influenţele exterioare nu mai sunt simţite, iar mintea, părăsind această lume, se ridică spre cer şi se scufundă în întregime în contemplarea lumii spirituale.""Rugăciunea şi postul, interiorizarea şi stăpânirea perfectă a simţurilor ridică sufletul spre Împărăţia lui Dumnezeu."

Dormea foarte puţin şi în poziţii care să nu-i permită să doarmă prea mult: aşezat cu genunchii la piept şi rezemat de perete, în genunchi şi sprijinit pe coate, ghemuit pe buşteni şi pe saci cu pietre.

Avea întreaga atenţie şi întreaga sa fiinţă îndreptate fără încetare către înalt, către Dumnezeu. Uneori era atât de adâncit în rugăciunea neîncetată a inimii încât rămânea nemişcat, fără să vadă ori să audă nimic în jurul lui. Astfel îl vedeau adesea călugării Marcu cel Tăcut şi Alexandru, care locuiau şi ei în pustie. Atunci când îl găseau în contemplaţie se retrăgeau în linişte ca să nu-l deranjeze.

Pentru ca singurătatea să-i fie deplină a refuzat să mai primească vizitatori. Dacă întâlnea un om în pădure, se întindea cu faţa la pământ până când acesta trecea mai departe. Prin rugăciunile sale, a cerut un semn de la Dumnezeu, prin care să-i arate dacă această singurătate este în acord cu voinţa Sa. Atunci cărarea către chilia lui a fost acoperită de crengi mari care au căzut din brazii învecinaţi, blocând orice acces.

Îl mai vizitau doar păsările şi animalele sălbatice. Acestea veneau la miezul nopţii şi aşteptau ca el să-şi termine rugăciunea, după care le hrănea cu pâine. Maica stareţă a Mănăstirii Diveevo, Matrona Plescheeva, care l-a văzut hrănind un urs, povestea: "Faţa marelui părinte era minunat de luminoasă şi veselă având o strălucire îngerească." Un alt martor, Părintele Alexandru, l-a întrebat o dată cum se face că acea puţină pâine care se află în traista sa poate hrăni atâtea animale. "Întotdeauna se găseşte destulă pâine în traistă." i-a răspuns liniştit Părintele Serafim.

Una dintre formele de asceză pe care şi le-a impus a durat o mie de zile şi o mie de nopţi, timp în care s-a rugat aproape încontinuu, odihnindu-se foarte puţin. Pe o stâncă din pădure ori într-o pivniţă săpată sub coliba sa, stând în picioare sau în genunchi, se ruga cu mâinile ridicate: "Doamne, miluieşte-mă" .

Care era rezultatul ascezei? Ceva mai preţios decât toate bucuriile lumii: pacea lui Dumnezeu. "Of, dacă aţi şti ce bucurie şi dulceaţă îl aşteaptă în Rai pe un suflet drept! Aţi fi de acord să înduraţi în această viaţă toate necazurile, persecuţiile şi umilinţa cu mulţumire. Dacă în chilie ar fi plin de viermi care ar mânca trupul nostru, tot restul vieţii am fi bucuroşi să îndurăm, numai să nu cumva să pierdem bucuria cea cerească pe care a pregătit-o Dumnezeu pentru cei ce Îl iubesc pe El."

A revenit la mănăstire pentru a-i ajuta pe ceilalţi oameni

La cererea stareţilor (bătrânilor) mănăstirii, s-a întors în mănăstire în primăvara anului 1810, continuând să trăiască în retragere, rugăciune şi tăcere în chilia sa. După câţiva ani a deschis uşa chiliei, pentru a putea fi văzut de cei care doreau. A mai rămas însă în tăcere timp de câţiva ani, după care a început treptat să răspundă la întrebări şi să dea sfaturi.

La 25 noiembrie 1825 Fecioara Maria i-a apărut într-un vis, împreună cu Sfântul Clement şi Sfântul Petru, şi i-a permis să renunţe la retragere, îndemnându-l să-i primească pe toţi cei care-l căutau. Oaspeţii săi se înmulţeau rapid, uneori îl vizitau între 1000 şi 2000 de oameni zilnic.

El era tot timpul umil, bucuros şi deschis. Nu avea nevoie să i se spună motivul vizitei, pentru că vedea în sufletul fiecăruia. Le vindeca slăbiciunile trupeşti şi sufleteşti prin rugăciune şi prin cuvintele sale pline de har. Cei care veneau la Sfântul Serafim simţeau dragostea lui nemărginită şi blândeţea. Iubea îndeosebi copiii. Odată o fetiţă a spus despre el: "Părintele Serafim arată ca un bătrân, dar de fapt este un copil ca şi noi!"

Uşa chiliei sale era deschisă oricui până târziu în noapte. Îşi saluta vizitatorii cu veselie, zicându-le: "Bucuria mea, Hristos a înviat!" Se bucura mai ales pentru cei care îşi regretau greşelile. Blândeţea sa extraordinară înmuia inimile cele mai dure, umilinţa sa îi smerea pe cei orgolioşi, făcându-i să verse lacrimi de copil. Pentru toţi chilia sa era ca o anticameră a raiului, iar întâlnirea cu el era ca o întâlnire cu Dumnezeu, care putea să le modifice sensul vieţii.

Iată cum îl descria unul dintre vizitatorii săi: "De la cea dintâi privire către el am fost cuprins de un sentiment de evlavie faţă de el. Mi se părea un înger, un om ceresc; chipul îi era alb precum ceara curată, ochii îi erau albaştri ca cerul, părul îi era alb şi îi atârna pe umeri.(...) În ciuda sentimentului de aglomerare şi dezordine, aerul din cămăruţa sa era de o puritate absolută."

Şi încă o relatare: "Părintele Serafim deschise uşa şi zise: «Ce bucurie îmi face Dumnezeu!» Mă conduse în chilia sa, dar întrucât era plină de diferite lucruri, mă pofti să mă aşez pe prag, în timp ce el însuşi se aşeză pe podea faţă în faţă cu mine, ţinându-mă tot timpul de mână. Îmi vorbi atât de blând şi chiar îmi sărută mâna în repetate rânduri, atât de mare îi era dragostea faţă de aproapele său. Eu stăteam în faţa lui într-o stare de negrăită bucurie." După ce oaspetele i-a pomenit de boala de care suferea, Părintele Serafim i-a dat să bea puţin ulei din candela sa. Boala s-a vindecat complet şi pentru totdeauna.

Avea darul profeţiei, al clarviziunii şi al vindecărilor miraculoase

El vedea ceea ce oamenii nu îndrăzneau să mărturisească, răspundea la scrisori fără să le deschidă şi ştia să dea fiecăruia sfatul, mângâierea, încurajarea şi mustrarea de care avea nevoie. Abandonat voinţei lui Dumnezeu, el le spunea exact ceea ce aveau nevoie. Compasiunea lui, izvorâtă din iubirea lui Dumnezeu, se revărsa asupra tuturor.

A vindecat mulţi oameni în mod miraculos, ungându-i cu uleiul din candela sa ori dându-le să bea din izvorul numit mai apoi "puţul lui Serafim", aflat în apropierea mănăstirii, în "pustia cea apropiată", unde îi plăcea să-şi petreacă după-amiezile. Şi acest izvor îi fusese dăruit de către Fecioara Maria, care, în timpul unei viziuni, l-a făcut să apară acolo în mod miraculos.

I se aduceau atâtea cereri de rugăciune, încât îi era cu neputinţă să-i pomenească pe toţi; de aceea aprindea pentru fiecare câte o lumânare, chilia sa fiind mereu încălzită şi luminată de sute de flăcări, reprezentând sufletele celor pentru care se ruga.

A primit de la Dumnezeu şi darul profeţiei, astfel încât a prezis evenimente viitoare, atât pentru persoane particulare, cât şi pentru ţara sa. A prezis războiul din Crimeea, foametea, precum şi marea încercare la care a fost supus poporul rus în secolul următor. Îşi exprima profeţiile în mod metaforic şi de aceea acestea erau înţelese adesea după ce evenimentele respective se petrecuseră deja.

În ultimul an de viaţă, unul dintre cei pe care i-a vindecat l-a văzut levitând în timp ce se ruga. Sfântul Serafim, însă, i-a interzis să dezvăluie acest lucru până după moartea sa. De asemenea avea darul de a putea fi prezent în mai multe locuri în acelaşi timp.

Vedea îngerii, pe Fecioara Maria şi chiar pe Iisus Hristos

Despre puritatea şi profunzimea credinţei sale ne putem da seama şi din faptul că, adesea, în timpul slujbelor, vedea îngerii cântând în biserică, iar uneori avea viziuni cu Fecioara Maria sau cu Iisus Hristos.

O dată, în timp ce slujea în biserică în Joia Mare, a rămas brusc nemişcat, cu un aer absent. Înţelegând că s-a petrecut ceva neobişnuit, doi ierodiaconi l-au prins de braţ şi l-au dus în spatele iconostasului. Acolo a rămas în continuare nemişcat timp de trei ore. După ce şi-a revenit, i-a spus duhovnicului: "M-a copleşit o lumină orbitoare, asemănătoare unei raze de soare. Când mi-am întors ochii spre această lumină nespus de frumoasă, l-am văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos în slava Sa, având înfăţişarea unui fiu al omului, înconjurat de oştile cereşti: îngeri, arhangheli, heruvimi şi serafimi. Venind dinspre uşa de apus şi mergând prin aer, El binecuvânta pe slujitori şi pe închinători. Apoi, intrând în icoana Sa de lângă uşă, şi-a schimbat înfăţişarea. Cât despre mine, care sunt praf şi cenuşă, am primit o binecuvântare specială. Îmi simţeam inima curată, iluminată de bucurie în dulceaţa dragostei faţă de Domnul!"

Cu un an şi zece luni înainte să moară, de sărbătoarea Bunei Vestiri, a avut o viziune cu Fecioara Maria împreună cu doi apostoli şi cu 12 fecioare muceniţe. Fecioara Maria a vorbit mult timp cu Sfântul Serafim. Au vorbit mult şi despre călugăriţele mănăstirii Diveevo, pe care Sfântul Serafim le avea în grijă deja de mulţi ani. În final Ea i-a spus: "În curând, preaiubite, vei fi cu noi." Această întâlnire a avut şi un martor: una dintre călugăriţele de la mănăstire.

Acţiona conform voinţei lui Dumnezeu

"Când vine cineva la mine, vine ca la un slujitor al lui Dumnezeu. Ce-mi porunceşte Domnul, ca unui rob al Său, aceea eu îi transmit celui care doreşte să-i fiu de folos. Lucrez cum vrea El. N-am voinţă proprie."

Sfântul Serafim îi întâmpina pe toţi cei care veneau la el cu o plecăciune şi cu urarea "Bucuraţi-vă, Hristos a Înviat!" Îi numea pe toţi "bucuria mea" şi le săruta mâinile în semn de binecuvântare. După întrevederea cu el, toţi rămâneau cu o stare de fericire şi împlinire sufletească.

Cea mai emoţionantă şi plină de învăţături descriere a unei întâlniri cu Sfântul Serafim o avem datorită lui Nikolai Motovilov. Acesta s-a întâlnit cu sfântul în noiembrie 1831 şi a consemnat în scris întâlnirea.

Dobândirea Duhului Sfânt

"Nu s-a făcut aceasta doar pentru tine ca să înţelegi, ci prin tine, pentru toată lumea."

Nicolae Alexandrovici Motovilov a fost şi el vindecat de Sfântul Serafim. Conversaţia sa cu acesta a început de la dorinţa lui Nicolae Motovilov de a înţelege scopul vieţii creştine. Sfântul Serafim i-a spus că ţelul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt: "Este nevoie să lăsăm Duhul Sfânt să pătrundă în inimile noastre. Toate cele bune pe care le săvârşim în numele lui Hristos, ni s-au dat prin Duhul Sfânt şi le putem face mai ales prin rugăciune, care ne este tot timpul la îndemână."

Motovilov a întrebat de unde putem şti dacă am dobândit sau nu Duhul Sfânt: "Părinte, cum aş putea vedea harul Sfântului Duh? Cum pot să-mi dau seama dacă este întru mine sau nu?" Sf. Serafim i-a vorbit despre cum ajung oamenii să aibă Sfântul Duh şi cum recunoaştem duhul lui Dumnezeu în noi, dar Motovilov nu înţelegea. Atunci părintele l-a luat de umeri spunându-i: "Noi acum suntem amândoi întru Duhul Sfânt, fiule. De ce nu mă priveşti?"

În acel moment Motovilov a simţit că i se deschid ochii şi a văzut cum faţa bătrânului strălucea ca soarele. Sufletul i s-a umplut de pace şi linişte, desfătare şi bucurie, corpul i-a fost străbătut de căldură, iar în jurul lor se răspândea o mireasmă foarte plăcută. Motovilov s-a speriat de acea schimbare neobişnuită, dar mai ales de faţa sfântului care strălucea: "Nu vă pot privi părinte pentru că ochii vă luminează ca fulgerul şi faţa vă este mai strălucitoare ca soarele."

Sf. Serafim i-a răspuns: "Nu te teme, prietene al lui Dumnezeu, acum şi tu eşti la fel de strălucitor ca mine. Înseamnă că şi tu eşti în lumina Duhului Dumnezeiesc, altfel nu m-ai putea vedea că sunt aşa. Să mulţumim Domnului pentru mila Sa de negrăit faţă de noi."

Atunci a înţeles Motovilov cu mintea şi cu inima ce înseamnă transfigurarea prin pogorârea Sfântului Duh asupra omului. Sfântul Serafim l-a asigurat că Domnul îi va permite să păstreze amintirea acestei experienţe toată viaţa lui.

Serafim de Sarov spunea: "Dobândirea Duhului Sfânt este adevăratul scop al vieţii creştine, în timp ce rugăciunea, postul, pomenile şi alte fapte bune făcute din dragoste de Hristos, sunt doar mijloace pentru dobândirea Duhului Sfânt."
"Dobândeşte harul Duhului Sfânt şi prin practicarea celorlalte virtuţi, de dragul lui Hristos. De pildă, dacă rugăciunea şi privegherea îţi dau mai mult har de la Dumnezeu, roagă-te şi priveghează; dacă postul iţi dă mult din duhul lui Dumnezeu, posteşte; dacă milostenia iţi dă mai mult, fă pomeni. Măsuraţi în acest fel fiecare virtute făcută din dragoste pentru Hristos."

Era iubitor şi iertător faţă de toţi oamenii

În timp ce trăia retras în pădure, a fost atacat de nişte hoţi. Deşi era puternic din punct de vedere fizic şi avea un topor în mână în acel moment, el nu a opus rezistenţă. Când l-au ameninţat şi i-au cerut banii, sfântul a lăsat jos toporul, şi-a încrucişat mâinile pe piept şi s-a lăsat în voia lor. Aceştia l-au lovit bestial cu coada toporului în cap până i-a pornit sângele pe nas şi urechi, după care l-au lovit cu o buturugă, l-au călcat în picioare şi l-au târât pe jos lăsându-l inconştient. Când au considerat că a murit, l-au lăsat în pace. Unicul lucru de valoare pe care l-au găsit în colibă a fost icoana Maicii Domnului cea Îndurerată (Umilenie) în faţa căreia se ruga mereu Sf. Serafim.

Dimineaţa următoare a pornit cu mare greutate spre mănăstire unde a zăcut timp de opt zile uimindu-i pe toţi prin faptul că mai era în viaţă. A fost vindecat din nou de Fecioara Maria, care i s-a arătat împreună cu Apostolii Petru şi Ioan, dar, în urma loviturilor primite, a rămas cocoşat pentru toată viaţa. A mai rămas cinci luni la mănăstire până s-a refăcut, apoi s-a întors în pădure. I-a iertat pe răufăcători şi s-a rugat pentru ei să nu fie pedepsiţi. Aceştia au ajuns singuri să se căiască de faptele lor şi au venit după un timp, plini de umilinţă, să-şi ceară iertare.

Considera fraternitatea un aliat preţios pe drumul desăvârşirii

"Deşi greutăţile, nenorocirile şi nevoile de tot felul sunt nedespărţite de viaţa noastră pe pământ, totuşi Domnul Dumnezeu n-a vrut şi nu vrea ca noi să trăim numai în greutăţi şi năpaste, de aceea ne şi porunceşte prin apostoli să ne purtăm sarcinile unii altora, prin aceasta împlinind legea lui Hristos. Însuşi Domnul Iisus Hristos ne dă această poruncă, de a ne iubi unul pe altul şi consolându-ne între noi cu această dragoste frăţească, să ne uşurăm calea cea dureroasă şi îngustă a călătoriei noastre către patria cerească.“

Sf. Serafim s-a dedicat şi îmbunătăţirii vieţii monastice a maicilor de la mănăstirea Diveevo, spunând că nu el personal le dădea sfaturi, ci Fecioara Maria le ajuta să răzbată în toate problemele mănăstirii. El a fost un adevărat tată pentru surorile mănăstirii, care îl căutau pentru orice problemă sufletească sau materială. Sf. Serafim a avut grijă şi de orfanii de la mănăstirea de maici Diveevo.

Fii săi spirituali şi prietenii săi spirituali îl ajutau pe sfânt să asigure hrana celor care trăiau în mănăstirea Diveevo. Mihail Manturov, vindecat de călugăr de o boală grea, era unul dintre binefăcătorii mănăstirii, asumându-şi sărăcia voluntară, aşa cum îl sfătuise sfântul.

A făcut minuni şi după moarte

Părintele Serafim a cerut să i se pună pe piatra de mormânt următoarea inscripţie: "După ce nu voi mai fi printre cei vii, veniţi la mormântul meu: cu cât mai des, cu atât mai bine. Orice aţi avea pe suflet, orice vi s-ar întâmpla, veniţi la mine ca şi când aş fi viu şi, îngenunchind pe pământ, vărsaţi-vă tot amarul pe mormântul meu. Spuneţi-mi totul şi vă voi asculta. Aşa cum îmi vorbeaţi în viaţă, la fel să o faceţi şi acum. Pentru că eu trăiesc şi pururea voi fi."

Îşi construise singur sicriul cu mult timp înainte de a muri şi îl avea tot timpul în chilia lui, folosindu-l ca pe un obiect de mobilier. Depozita în el diverse obiecte şi de multe ori vizitatorii îl găseau aşezat înăuntru şi citind scrieri sfinte, cu o puritate de copil.

În dimineaţa zilei de 2 ianuarie 1833 părintele Pavel, ajutorul Sfântului Serafim, în drum spre slujba de dimineaţă, a simţit miros de fum venind din chilia acestuia. Părintele obişnuia să lase lumânări să ardă în chilie şi părintelui Pavel i-a fost teamă să nu ia foc ceva. "În timpul vieţii mele nu va fi niciun foc", spusese el cândva, "dar când voi muri veţi şti, pentru că un foc se va aprinde." Când au deschis uşa au văzut cărţi şi alte lucruri mocnind iar Sfântul Serafim era în genunchi în faţa icoanei Maicii Domnului, cu mâinile încrucişate pe piept. Murise în timpul rugăciunii.

A fost sanctificat la 19 iulie 1903, în prezenţa familiei imperiale, a numeroşi ierarhi şi a unei mulţimi de sute de mii de persoane, venite din toate părţile Rusiei. Moaştele sale, purtate atunci în procesiune, au făcut multe minuni. În 1926, bolşevicii le-au confiscat, vrând să le expună într-un muzeu al ateismului. Dar ele n-au ajuns niciodată în acel loc şi se presupune că ar fi fost păstrate de un credincios pios, în aşteptarea unor zile mai bune. Moaştele Sfântului Serafim se află în prezent la Diveevo.

Sfantul Serafim de Sarov - Scopul vietii crestine

”Rugaciunea, postul, privegherea si toate celelalte practici crestine, nu constituie scopul vietii noastre crestine. Desi este adevarat ca ele slujesc ca mijloace indispensabile in atingerea acestui tel, adevaratul scop al vietii crestine consta in dobandirea Duhului Sfant al lui Dumnezeu. Cat despre rugaciune, post, priveghere, pomeni si toate faptele bune savarsite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobandi Duhul Sfant. Tineti minte vorbele mele, numai faptele bune savarsite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfant. Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: "Cel ce nu aduna cu Mine risipeste" (Luca 11:23). Nu ca o fapta buna ar putea fi numita altfel decat agoniseala, caci chiar daca o fapta nu este facuta pentru Hristos, este totusi socotita buna. Scriptura spune: "In orice neam cel care se teme de Dumnezeu si face ce este drept este primit la El" (Fapte 10:35).”

Sfantul Serafim de Sarov - Despre tacere

"Preacuviosul Varsanufie ne invata ca precum corabia pe mare infrunta furia valurilor si a furtunilor si ajungand la taramul linistit nu mai este supusa pericolului, ramanand nevatamata, tot asa si calugarul, cat se afla printre oameni, are parte de mahniri, ispite, ganduri suparatoare, iar cand staruie in tacere, n-are de ce se teme.

Tacerea deplina este crucea pe care calugarul trebuie sa-si rastigneasca patimile, placerile, gandurile. Adu-ti aminte de Domnul Hristos, cate batjocuri si defaimari a indurat inainte de a fi rastignit pe Cruce. Asa si noi, fiind doar in tacere deplina, dar nesuferind precum a suferit Domnul Hristos, nu putem ajunge la starea sfinteniei desavarsite. Caci spune Apostolul: Cu El vom suferi si cu El ne vom preamari. Alta cale nu exista. Cel care a ales starea tacerii depline trebuie sa stie cu ce scop a ales aceasta stare, pentru ca inima lui sa nu se abata catre altceva."

Sfantul Serafim de Sarov - Dobandirea harului

"Dobandeste harului Duhului Sfant si prin practicarea celorlalte virtuti, de dragul lui Hristos. Fa negot duhovnicesc cu ele; fa negot cu acelea care iti aduc profitul cel mai mare. Strange capital din belsugul harului lui Dumnezeu, aduna-l in banca cea vesnica a lui Dumnezeu, care iti va aduce dobanda nematerialnica, nu patru sau sase procente, ci suta la suta pentru o rubla duhovniceasca, si chiar nesfarsit mai mult decat atat. De pilda, daca rugaciunea si privegherea iti dau mai mult har de la Dumnezeu, roaga-te si privegheaza; daca postirea iti da mult din duhul lui Dumnezeu, posteste; daca milostenia iti da mai mult, fa pomeni. Masurati fiecare virtute facuta din dragoste pentru Hristos in acest fel.”

Sfantul Serafim de Sarov - Despre tristete

"Cand duhul rau al mahnirii pune stapanire pe suflet, atunci sufletul se umple de intristare si suparare, neputand sa se roage cu staruinta cuvenita si neputand sa se indeletniceasca cu citirea scrierilor sfinte cu atentia necesara. Intr-o astfel de stare, calugarul este lipsit de lineste si blandete in comunicare cu fratii obstii, capatand o repulsie fata de tot ce-l inconjoara. Sufletul cuprins de tristete si mahnire devine bezmetic, frenetic si nu poate sa primeasca linistit nici un sfat bun si nici nu poate sa raspunda cu blandete la intrebarile adresate. Calugarul ce are un astfel de suflet afectat, evita oamenii, considerandu-i vinovati de tulburarea sa si nu intelege ca de fapt pricina bolii sufletului sau se afla in interiorul sau. "Tristetea este ca un vierme pentru suflet, ce-si roade mama care l-a nascut." Calugarul cuprins de mahnire nu poate sa-si inalte mintea catre contemplarea de Dumnezeu si nici sa savarseasca o rugaciune curata, inflacarata. Cine a biruit patimile, acela va birui si tristetea. Iar cel biruit, nu va fi ocolit nici de catusele mahnirii. Precum bolnavul este recunoscut bolnav dupa paloarea fetei, asa si cel impatimit este cercetat si stapanit de tristete. Cine iubeste pacea, aceluia ii este aproape imposibil sa se intristeze, iar cel care uraste pacea intotdeauna este trist. Precum focul curata aurul, asa si tristetea dupa Domnul curata sufletul de pacate.

Sfantul Serafim de Sarov - Harul este lumina

"Si oricine traieste si crede in Mine nu va muri in veac." (Ioan 11:26). Cel ce are harul Sfantului Duh ca rasplata a dreptei credinte in Iisus Hristos, chiar daca, din pricina slabiciunii omenesti, sufletul sau ar muri pentru vreun acat sau altul, totusi nu va muri pentru totdeauna, ci va fi ridicat prin harul Domnului nostru Iisus Hristos "Care ia pacatul lumii" (Ioan 1:29), si daruieste fara de plata har peste har. Despre acest har, care s-a aratat intregii lumi si omenirii intru Dumnezeu-omul, se spune in Evanghelie: "Intru El era viata si viata era lumina oamenilor." (Ioan 1:4); si mai apoi: "Si lumina lumineaza in intuneric; si intunericul nu a cuprins-o niciodata." (Ioan 1:5). Aceasta inseamna ca harul Sfantului Duh, care ne este dat la botez in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, in pofida caderii omului in pacat, in pofida intunericului care ne inconjura sufletul, nu inceteaza sa lumineze in inimile noastre cu lumina dumnezeiasca (care a existat din vremuri stravechi) a meritelor de nepretuit ale lui Hristos. In cazul lipsei de pocainta a pacatosului, aceasta lumina a lui Hristos striga catre Tatal: "Avva, Parinte! Nu fii suparat de aceasta lipsa de pocainta pana la sfarsit (al vietii sale)." Apoi, la trecerea pacatosilor pe calea pocaintei, sterge pe deplin toate urmele pacatului din trecut si il imbraca, inca o data, pe fostul pacatos, intr-un vestmant al nestricaciunii, tesut din harul Sfantului Duh. Dobandirea acestuia este scopul vietii crestine, ceea ce v-am explicat, iubitorule de Dumnezeu."

Troparul Sfantului Serafim de Sarov

"Din tinerete L-ai indragit pe Hristos, fericite, si numai Lui, Unul, ai dorit cu inflacarare sa ii slujesti, prin rugaciune neintrerupta in pustie, nevoindu-te cu inima plina de umilinta dobandind iubirea lui Dumnezeu si aratandu-te ales al Maicii Domnului. Pentru aceasta ne rugam tie: Mantuieste-ne pre noi cu rugaciunile tale, preacuvioase Serafime, Parintele nostru."

Sursa: CrestinOrtodox.ro si http://angelinspir.ro/povestiri/sfantul-serafim-de-sarov-1759-1833.html

Acatistul Sfantului Serafim de Sarov

Serafim de Sarov - Sfant Preacuvios !

Mare facator de minuni !

(2 ianuarie)

Condacul 1

Facatorule de minuni si preaminunate Cuviosule cel ales al lui Hristos, grabnic ajutatorule si rugatorule al nostru, Sfinte Parinte Serafime, marind pe Domnul cel ce te-a preaslavit pe tine, cantare de lauda iti aducem tie. Tu dar, ca cel ce ai mare indrazneala catre Domnul, din toate nevoile slobozeste-ne pe noi, cei care strigam catre tine: Bucura-te, preacuvioase Parinte Serafime, mare facator de minuni din Sarov!

Icosul 1

Creatorul ingerilor te-a ales pe tine de la inceput ca sa preaslavesti prin viata ta cea minunata Numele Sfintei Treimi, caci te-ai aratat cu adevarat inger pe pamant si serafim in trup si, ca o raza prealuminata a vesnicului soare al dreptatii, viata ta a stralucit. Iar noi vazand nevointele tale cele prealaudate, cu evlavie si cu bucurie tie cantam acestea:

Bucura-te, dreptarul credintei si al evlaviei,
Bucura-te, chipul blandetei si al smereniei,
Bucura-te, marirea cea preaslavita a dreptilor,
Bucura-te, mangaierea cea lina a mahnitilor,
Bucura-te, lauda preaiubita a monahilor,
Bucura-te, ajutorarea preaminunata a traitorilor in lume,
Bucura-te, slava si apararea tarii Rusesti,
Bucura-te, impodobirea sfanta a pamantului Tambovului,
Bucura-te, preacuvioase Parinte Serafime, mare facator de minuni din Sarov!

Condacul 2

Vazand maica ta preacuvioasa, Parinte Serafime, dragostea ta cea fierbinte catre viata calugareasca, a cunoscut voia Domnului cea Sfanta pentru tine si, ca pe un dar desavarsit lui Dumnezeu aducandu-te, te-a binecuvantat pe calea cea ingusta a calugariei cu a sa sfanta cruce pe care tu ai purtat-o la piept pana la sfarsitul vietii, aratandu-ti dragostea ta cea mare catre Cel ce s-a rastignit pentru noi, Hristos, Dumnezeul nostru, caruia toti cu umilinta sa-i cantam: Aliluia!

Icosul 2

Cuget ceresc ti s-a daruit tie, Sfinte al lui Dumnezeu, caci din tineretile tale, necontenit nazuind la cele ceresti, ai lasat casa parinteasca pentru imparatia lui Dumnezeu si adevarul ei. Pentru aceasta primeste de la noi laudele acestea:

Bucura-te, fiu de Dumnezeu ales, al orasului Kursk,
Bucura-te, al parintilor celor cucernici odrasla preaslavita,
Bucura-te, cel ce ai mostenit virtutile maicii tale,
Bucura-te, cel ce ai invatat de la dansa evlavia si rugaciunea,
Bucura-te, ca de la maica ta la lupte duhovnicesti, cu crucea ai fost binecuvantat,
Bucura-te, ca pana la moarte aceasta binecuvantare cu sfintenie o ai pastrat,
Bucura-te, ca din dragoste catre Domnul casa parinteasca o ai lasat,
Bucura-te, cel ce frumusetile lumii acesteia de nimic le-ai socotit,
Bucura-te, preacuvioase Parinte Serafime, mare facator de minuni din Sarov!

Condacul 3

Din tineretile tale puterea celui Preainalt cu adevarat te-a acoperit, preacuvioase, tu, cazand din inaltimea bisericii, nevatamat pazindu-te pe tine Domnul, iar atunci cand de boala cumplit patimeai, insasi Stapana lumii s-a aratat aducandu-ti vindecare din ceruri caci din pruncie drept ai slujit lui Dumnezeu neincetat cantandu-I: Aliluia!

Icosul 3

Avand staruinta catre lucrarea vietii calugaresti celei asemenea ingerilor, ai mers la Sfanta cetate a Kievului pentru a te inchina Cuviosilor de la Pecerska, primind din gura Cuviosului Dositei porunca sa-ti indreptezi calea ta in Pustia Sarovului, caci cu credinta venind de departe ai sarutat acel Sfant loc si, acolo salasluindu-te, ai sfarsit viata ta cea placuta lui Dumnezeu. Iar noi minunandu-ne de o asa purtare de grija a lui Dumnezeu pentru tine, cu umilinta iti cantam:

Bucura-te, cel ce de lumeasca desertaciune te-ai lepadat,
Bucura-te, cel ce patria cereasca cu ardoare o ai dorit,
Bucura-te, ca pe Hristos din toata inima L-ai iubit,
Bucura-te, caci jugul cel bun al lui Hristos asupra ta l-ai luat,
Bucura-te, cel ce ai fost desavarsit ascultator,
Bucura-te, pazitorul cel adevarat de poruncile dumnezeiesti,
Bucura-te, cel ce mintea si inima ta, prin rugaciune, catre Dumnezeu le-ai intarit,
Bucura-te, stalpul cel neclintit al Ortodoxiei,
Bucura-te, preacuvioase Parinte Serafime, mare facator de minuni din Sarov!

Condacul 4

Viforul napastelor celor rele potolindu-l, ai strabatut toata calea cea ingusta si indurerata a nevointei calugaresti purtand jugul vietii pustnicesti al zavorarii, al tacerii si al privegherii de multe nopti si astfel, prin harul dumnezeiesc urcand din putere in putere, de la fapte catre contemplarea lui Dumnezeu, te-ai mutat in locasurile de sus unde cu ingerii ii canti lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Auzind si vazand viata ta cea sfanta, preacuvioase Parinte Serafime, obstea toata s-a mirat de tine si, venind, lua invatatura din cuvintele si din faptele tale slavind pe Domnul cel ce este minunat intru Sfintii Sai. Iar noi cu credinta si cu dragoste te laudam, preacuvioase Parinte, cantandu-ti asa:

Bucura-te, cel ce cu totul jertfa lui Dumnezeu te-ai adus,
Bucura-te, cel ce inaltimea nepatimirii ai ajuns,
Bucura-te, ostasule al lui Hristos, cel cu buna biruinta,
Bucura-te, bun si credincios slujitor al Cerescului Stapan,
Bucura-te, inainte statatorule cel neinfricat pentru noi catre Domnul,
Bucura-te, rugatorule al nostru cel neobosit catre Nascatoarea de Dumnezeu,
Bucura-te, al crinului din pustie minunata mireasma,
Bucura-te, al harului dumnezeiesc vas fara prihana,
Bucura-te, preacuvioase Parinte Serafime, mare facator de minuni din Sarov!

Condacul 5

Lumina dumnezeiasca a stralucit in casa ta, preacuvioase, atunci cand tu, bolnav fiind si pe patul mortii zacand, insasi Preacurata Fecioara a venit la tine cu Sfintii Apostoli Petru si Ioan si a zis: "Acesta este din neamul meu!"- si s-a atins de capul tau. Indata dar, facandu-te sanatos, cu multumire lui Dumnezeu ai cantat: Aliluia!

Icosul 5

Vazand pizmasul neamului omenesc viata ta cea curata si sfanta, preacuvioase Parinte Serafime, a vrut sa te piarda pe tine trimitand asupra ta oameni rai care fara mila te-au batut lasandu-te abia viu. Tu insa, Parinte Serafime, ca un miel bland pe toate le-ai indurat rugandu-te Domnului pentru prigonitorii tai. De aceea, minunandu-ne de a ta nerautate, noi toti iti cantam tie:

Bucura-te, caci cu blandetea si smerenia ta lui Hristos Dumnezeu I-ai fost urmator,
Bucura-te, caci cu nerautatea ta pe duhul rautatii l-ai biruit,
Bucura-te, al curatiei sufletesti si trupesti sarguincios pazitor,
Bucura-te, pustnice cu darurile Duhului plinit,
Bucura-te, ascetule de Dumnezeu preaslavit si inainte vazator,
Bucura-te, povatuitorule al monahilor cel minunat si de Dumnezeu inteleptit,
Bucura-te, a Sfintei Biserici lauda si bucurie,
Bucura-te, a Manastirii Sarovului slava si laudare,
Bucura-te, preacuvioase Parinte Serafime, mare facator de minuni din Sarov!

Condacul 6

Pustia Sarovului propovaduieste nevointele si ostenelile tale, de Dumnezeu purtatorule, placutule al lui Hristos, caci desisurile si padurile ei de buna mireasma cu rugaciunea ta le-ai umplut. Urmand lui Ilie, prorocul lui Dumnezeu, si Botezatorului Ioan, te-ai aratat vlastar pustiei mult roditoare prin darurile Duhului Sfant cu a carui putere multe si preaslavite fapte ai savarsit, indemnand pe credinciosi sa-I cante lui Dumnezeu, datatorului de bunatati: Aliluia!

Icosul 6

Rasarit-a intru tine, fericite Serafime, un nou ales de Dumnezeu, vazator asemenea lui Moise caci, fara prihana slujirea la altarul Domnului savarsind, te-ai invrednicit a-L vedea pe Hristos in Biserica, cu puterile cele netrupesti venind. Iar noi, de aceasta bunavointa a lui Dumnezeu minunandu-ne, iti cantam tie acestea:

Bucura-te, vazatorule de Dumnezeu preaslavit,
Bucura-te, cel ce cu Lumina cea intreit stralucita ai fost luminat,
Bucura-te, al Preasfintei Treimi slujitor credincios,
Bucura-te, al Duhului Sfant lacas impodobit,
Bucura-te, cel ce pe Hristos impreuna cu ingerii, cu ochii trupesti L-ai vazut,
Bucura-te, ca inca in trupul cel putrezitor fiind, dulceata Raiului mai inainte ai gustat,
Bucura-te, cel ce cu painea vietii ai fost indestulat,
Bucura-te, cel ce cu apa nemuririi ai fost adapat,
Bucura-te, preacuvioase Parinte Serafime, mare facator de minuni din Sarov!

Condacul 7

Voind iubitorul de oamneni, Dumnezeu sa arate intru tine, preacuvioase, a Sa nespusa milostivire catre oameni, cu adevarat luminator de Dumnezeu stralucit te-ai aratat, caci cu faptele si cuvintele tale pe toti ii aduci la evlavia si la dragostea dumnezeiasca. Astfel, cu stralucirea faptelor tale fiind luminati si cu painea invataturii tale fiind indestulati, pe tine cu sarguinta te marim si lui Hristos, Celui ce te-a preaslavit pe tine ii cantam: Aliluia!

Icosul 7

Vazandu-te pe tine nou ales al lui Dumnezeu, din locuri indepartate au alergat la tine credinciosii in necazuri si suferinte fiind, iar tu pe cei apasati de nevoi nu i-ai departat, revarsand vindecari, daruind alinare, cu rugaciunile pentru ei mijlocind. Pentru aceasta in tot pamantul rusesc vestea minunilor tale se raspandea iar fii tai duhovnicesti te slaveau pe tine asa:

Bucura-te, pastorul nostru cel bun,
Bucura-te, parinte milostiv si bland,
Bucura-te, lecuitorul nostru cel grabnic ajutator si plin de har,
Bucura-te, tamaduitorul neputintelor noastre cel milostiv,
Bucura-te, in nevoi si impresurari grabnic ajutatorule,
Bucura-te, mai inainte vazatorule al celor ce vor sa fie,
Bucura-te, inainte vazatorule si mustratorule al gresealelor celor ascunse,
Bucura-te, preacuvioase Parinte Serafime, mare facator de minuni din Sarov!

Condacul 8

Straina minune vedem la tine, preacuvioase, caci, impovarat de ani, slabit si obosit fiind, o mie de zile si o mie de nopti pe piatra in rugaciune ai petrecut. Cine este dar indreptatit sa vesteasca suferintele si luptele tale pe care le-ai rabdat, fericite Parinte, ridicandu-ti mainile catre Dumnezeu, pe Amalec cel inchipuit biruindu-l si Domnului cantandu-I: Aliluia!

Icosul 8

"Intru totul esti dorire, intru totul dulceata, preadulce Iisuse!" - Asa strigai in rugaciune, Parinte, in linistea deplina a pustiei tale. Iar noi, cei intunecati cu desertaciunile si in pacate toata viata petrecand, dragostea ta catre Dumnezeu preamarim si tie iti cantam asa:

Bucura-te, mijlocitorul mantuirii celor ce te iubesc si te cinstesc pe tine,
Bucura-te, cel ce aduci pe pacatosi la indreptare,
Bucura-te, sihastru tacut si preaminunat,
Bucura-te, rugatorul pentru noi cel staruitor,
Bucura-te, cel ce ai aratat inflacarata dragoste catre Domnul,
Bucura-te, cel ce cu focul rugaciunii sagetile vrajmasului le-ai ars,
Bucura-te, lumanare nestinsa prin rugaciune, in pustie stralucind,
Bucura-te, luminatorule ce incalzesti si luminezi cu daruri duhovnicesti,
Bucura-te, preacuvioase Parinte Serafime, mare facator de minuni din Sarov!

Condacul 9

Toata firea ingereasca s-a mirat de aceasta deosebita vedere cand Staretului in zavorare aflat, imparateasa Cerului si a Pamantului S-a aratat, poruncindu-i sa iasa din pustie si sa nu-i opreasca pe oamenii credinciosi sa vina la el, ci pe toti sa-i invete a canta lui Hristos: Aliluia!

Icosul 9

Ritorii cei mult vorbitori nu se pricep a spune puterea dragostei tale, fericite, caci implinind porunca Maicii Domnului, tuturor ce veneau la tine in slujire te-ai predat, iar celor nepriceputi ai fost sfesnic bun, celor intristati mangaietor, celor rataciti bland povatuitor, celor bolnavi lecuitor si tamaduitor. Pentru aceasta tie iti cantam asa:

Bucura-te, ca din lume in pustie te-ai salasluit ca sa agonisesti virtuti,
Bucura-te, ca din pustie in manastire te-ai intors ca samanta virtutilor sa o semeni,
Bucura-te, cel ce esti luminat de harul Duhului Sfant,
Bucura-te, cel ce esti plin de blandete si smerenie,
Bucura-te, al celor ce alearga catre tine Parinte iubitor de fii,
Bucura-te, cel ce imbarbatare si intarire prin cuvinte de iubire acestora le dai,
Bucura-te, ca pe cei ce veneau la tine bucurie si comoara ii numeai,
Bucura-te, ca pentru dragostea ta cea sfanta de bucuriile imparatiei Ceresti te-ai invrednicit,
Bucura-te, preacuvioase Parinte Serafime, mare facator de minuni din Sarov!

Condacul 10

La sfarsitul mantuitoarelor nevointe ajungand, preacuvioase, in rugaciune plecandu-ti genunchii, sufletul tau cel sfant in mainile lui Dumnezeu l-ai dat, pe care sfintii ingeri l-au inaltat sus, la Tronul Atoatetiitorului, ca impreuna sa te infatisezi intru slava cea neinserata, cantare de lauda cantand Cuvantului celui mai sfant decat sfintii: Aliluia!

Icosul 10

Zid tuturor sfintilor si mangaiere monahilor fiind, Preasfinte, Fecioara ti s-a aratat inaintea sfarsitului tau vestindu-ti ca aproape este stramutarea ta catre Domnul. Deci noi, minunandu-ne de o asa cercetare a Maicii Domnului, iti cantam asa:

Bucura-te, ca pe imparateasa Cerului si a Pamantului la fata ai vazut-o,
Bucura-te, ca prin aratarea Maicii Domnului te-ai umplut de bucurie,
Bucura-te, cel ce ai primit de la ea vestea mutarii tale la cele ceresti,
Bucura-te, ca prin glasul tau cel fara prihana sfintirea vietii tale ai aratat,
Bucura-te, ca in rugaciune inaintea icoanei Maicii Domnului duhul tau cel smerit lui Dumnezeu I l-ai dat,
Bucura-te, caci cu sfarsitul tau fara durere, prevestirea ta mai inainte o ai implinit,
Bucura-te, cel ce cu cununa nemuririi de mana Atoatetiitorului ai fost incununat,
Bucura-te, ca fericirea Raiului impreuna cu toti sfintii ai mostenit,
Bucura-te, preacuvioase Parinte Serafime, mare facator de minuni din Sarov!

Condacul 11

Cantare neincetata Preasfintei Treimi inaltand preacuvioase, prin intreaga ta viata mare ascet al evlaviei te-ai aratat: celor rataciti spre povatuire, celor bolnavi cu trupul si cu sufletul spre tamaduire, iar noi, multumindu-I lui Dumnezeu pentru multimea cea nemasurata a milelor Lui, neincetat ii cantam: Aliluia!

Icosul 11

Faclie datatoare de lumina in timpul vietii fiind, Parinte de Dumnezeu fericit, si dupa moarte ca o stea stralucitoare a pamantului rusesc ai luminat, caci reversi de la cinstitele tale moaste rauri de minuni celor ce cu credinta si cu dragoste alearga catre tine. Iar noi, ca celui ce esti fierbinte rugator pentru toata lumea si facator de minuni, tie-ti cantam acestea:

Bucura-te, cel ce cu multimea minunilor de Dumnezeu esti preaslavit,
Bucura-te, cel ce cu dragostea ta lumea intreaga o ai luminat,
Bucura-te, iubirii lui Hristos urmasule cel credincios si drept,
Bucura-te, mangaierea tuturor celor ce cer de la tine ajutor,
Bucura-te, izvor nesecat al minunilor,
Bucura-te, al celor bolnavi si neputinciosi lecuitor,
Bucura-te, al apei celei tamaduitoare, fantana nesecatuita,
Bucura-te, ca toate marginile pamantului nostru cu dragostea ta le-ai cuprins,
Bucura-te, preacuvioase Parinte Serafime, mare facator de minuni din Sarov!

Condacul 12

Cunoscand harul si indrazneala ta cea mare inaintea lui Dumnezeu cadem la tine, preacuvioase Parinte, roaga-te fierbinte catre Domnul ca sa apere Sfanta Biserica Sa de necredinta si dezbinare, de nevoi si necazuri, ca sa cantam impreuna cu tine Facatorului de bine, Dumnezeului nostru: Aliluia!

Icosul 12

Cantand preaslavirea ta te fericim pe tine, preacuvioase Parinte, ca pe un puternic mijlocitor pentru noi catre Domnul, ca pe un mangaietor si aparator, si cu dragoste iti cantam tie acestea:

Bucura-te, lauda Bisericii Ortodoxe,
Bucura-te, scut si ingradire a crestinatatii,
Bucura-te, calauza ce-i indreapta pe toti catre ceruri,
Bucura-te, aparatorul si ocrotitorul nostru,
Bucura-te, cel ce cu puterea lui Dumnezeu multe minuni ai savarsit,
Bucura-te, cel ce cu vesmantul tau pe multi bolnavi ai vindecat,
Bucura-te, cel ce toate uneltirile diavolesti le-ai biruit,
Bucura-te, cel ce jivinele salbatice cu blandetea ta le-ai supus,
Bucura-te, preacuvioase Parinte Serafime, mare facator de minuni din Sarov!

Condacul 13

O, preaminunate sfinte si mare facator de minuni, preacuvioase Parinte Serafime, primeste aceasta sarmana rugaciune a noastra ce se inalta spre lauda ta si stand acum inaintea Tronului imparatului imparatilor, al Domnului nostru Iisus Hristos, roaga-te pentru noi toti ca sa aflam mila Lui in Ziua Judecatii, cu bucurie cantandu-I: Aliluia!

(Acest condac se citeste de trei ori.)

Apoi, se repeta Icosul 1 si Condacul 1.

Rugaciunea intai catre Sfantul Serafim de Sarov

O, preaminunate Serafime, mare facator de minuni din Sarov, pentru toti cei ce alearga la tine ajutatorule cel grabnic ascultator, in zilele vietii tale nimeni de la tine sarman n-a iesit ci tuturor placuta le-a fost vederea fetei tale si glasul cel cu buna intampinare a cuvintelor tale. Pe langa acestea si darul tamaduirilor, darul inainte vederii si darul vindecarilor sufletelor celor neputincioase cu imbelsugare in tine s-au aratat. Iar cand te-a chemat pe tine Domnul de la ostenelile cele pamantesti la odihna cea cereasca, niciodata dragostea ta n-a lipsit de la noi si nu este cu putinta a numara minunile tale care s-au inmultit ca stelele cerului caci iata, in toate marginile pamantului te arati oamenilor credinciosi si le daruiesti tamaduiri. Pentru aceasta si noi strigam tie: O, preabunule si blandule Cuvios al lui Dumnezeu, rugatorule cel cu indrazneala pentru noi, care niciodata nu departezi pe cei ce te cheama pe tine, inalta pentru noi binefacatoarea ta rugaciune catre Domnul puterilor ca sa intareasca poporul nostru binecredincios si sa ne daruiasca noua cele de trebuinta in viata aceasta si toate cele de folos pentru mantuirea sufletelor noastre, ca sa ne pazeasca de caderi in pacat si sa ne invete pocainta cea adevarata, ca fara de piedici sa intram in imparatia Cerurilor unde tu acum stralucesti in slava neapusa, si sa cantam cu toti Sfintii, laudand Treimea cea de Viata datatoare, in veci! Amin.

Rugaciunea a doua catre Sfantul Serafim de Sarov

O, preasfinte Cuvioase si de Dumnezeu purtatorule Parinte Serafim, cauta din slava ta cea de sus catre noi cei smeriti si neputinciosi, impovarati cu multe pacate, care cerem de la tine ajutor si mangaiere. Apropie-te de noi cu inima ta cea plina de bunatate si ajuta-ne ca sa pazim fara de prihana poruncile Domnului, sa tinem cu tarie credinta ortodoxa, cu sarguinta sa-I aducem lui Dumnezeu pocainta pentru pacatele noastre in evlavie crestineasca, cu harul bine sa sporim si sa fim vrednici de ajutorul si mijlocirea ta pentru noi inaintea lui Dumnezeu. O, Sfinte al lui Dumnezeu, Serafime, auzi-ne pre noi, cei ce cu credinta si cu dragoste ne rugam tie si nu ne trece cu vederea pe noi, cei ce avem nevoie de ocrotirea ta. Acum si in ceasul sfarsitului nostru ajuta-ne si apara-ne cu rugaciunile tale de sagetile cele pline de rautate ale diavolului, ca sa nu ne stapaneasca puterea lui ci, cu ajutorul tau, sa ne invrednicim amosteni fericirea lacasurilor Raiului. Caci in tine ne punem astazi nadejdea, Parinte milostive, fii pentru noi cu adevarat calauza spre mantuire si aduna-ne la lumina cea neinserata a vietii vesnice prin mijlocirea ta cea bineplacuta, la Tronul Sfintei Treimi, ca sa slavim si sa cantam impreuna cu toti Sfintii Numele cel vrednic de inchinare, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, in vecii vecilor. Amin.

Sfantul Serafim de Sarov - Troparul (glas 4)

Din tinerete L-ai indragit pe Hristos, fericite, si numai Lui, Unul, ai dorit cu inflacarare sa ii slujesti, prin rugaciune neintrerupta in pustie, nevoindu-te cu inima plina de umilinta dobandind iubirea lui Dumnezeu si aratandu-te ales al Maicii Domnului. Pentru aceasta ne rugam tie: Mantuieste-ne pre noi cu rugaciunile tale, preacuvioase Serafime, Parintele nostru.

Sfantul Serafim de Sarov - Condacul (glas 2)

Frumusetea lumii si cele trecatoare lasand, preacuvioase, te-ai salasluit in Manastirea Sarovului si acolo, ingereste vietuind, multora le-ai fost cale spre mantuire. Pentru aceasta si Hristos te-a preaslavit pe tine, Parinte Serafime, imbogatindu-te cu darul tamaduirilor si al minunilor. Drept aceea iti cantam tie: Bucura-te, preacuvioase Serafime, Parintele nostru.

Născut la 19 iulie 1759, într-o familie de negustori din orașul Kursk copilul Prohor Moșin a crescut în evlavia specifică poporului rus pravoslavnic. Rămas de mic orfan de tată, micul Prohor (viitorul Sfânt Serafim) s-a văzut ocrotit de Dumnezeu, când la 7 ani, a căzut dintr-o clopotniță fără să pățească ceva. S-a bucurat apoi toată viața de o iubire și ocrotire specială din partea Maicii Domnului care l-a vindecat, fiind în pragul morții, de o boală foarte gravă.
Când avea nouăsprezece ani, la 20 nov. 1778, în ajunul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, cu binecuvântarea evlavioasei sale mame, după un pelerinaj la vestita Lavră Pecerska din Kiev – locul sfânt al Rusiei, cu sfatul Cuviosului Dositei, intră în Mănăstirea Sarovului. A trecut pe rând prin toate ascultările mânăstirii vreme de opt ani. Muncind cu bucurie și veselie cele mai grele munci, ajutat de o construcție fizică robustă, în acest timp se ruga neîncetat cu rugăciunea lui Iisus. O boală necruțătoare l-a ajuns din nou pe tânărul nevoitor, ce credea că e idropică. A fost vindecat de Maica Domnului în mod miraculos, care a venit ca “Împărăteasa Cerului” însoțită de Sfinții Apostoli Petru și Ioan.
La 13 august 1787, în vârstă de douăzeci și șapte de ani a fost călugărit, primind numele de Serafim (cel care aprinde). La scurt timp a fost hirotonit ierodiacon, ceea ce a făcut să-și sporească râvna pentru rugăciune, zăbovind în biserică și priveghind toată noaptea. S-a învrednicit în timpul slujirii Sfintei Liturghii să-L vadă pe Domnul Hristos înconjurat de Puterile Cerești și să primească binecuvântarea Sa.
Râvna sa duhovnicească a crescut mereu adâncindu-se în tot mai multă rugăciune, smerenie și slujire. La 20 nov. 1794, când era în puterea vârstei, la șaptesprezece ani de la intrarea în mănăstire primește binecuvântarea de a se retrage în pustie. Trebuie precizat că în viața monahală pustnicia presupune o chemare specială de la Duhul Sfânt, care nu o primesc prea mulți și o maturitate duhovnicească a viețuitorului singuratic. Sfântul Serafim avea această maturitate și chemare de la Dumnezeu, asemenea marilor sfinți pustnici din primele veacuri creștine. Aici urmând pravila de rugăciune a Sfântului Pahomie cel Mare, în post, înfrânare, singurătate, meditație, muncă la mica sa grădină de zarzavaturi și, mai ales, studiul Sfintei Scripturi – citind săptămânal întreg Noul Testament, și-a curățit sufletul și trupul de orice păcat și deșertăciune. A primit darul înaintevederii și al profeției. A răbdat grele ispite de la oameni și de la diavoli. În anul 1804, 12 septembrie, trei țărani crezând că are bani l-au bătut lăsându-l abia viu. I-a iertat pe acești răufăcători, arătând asemenea lui Hristos iubire și iertare față de vrășmașii săi. A fost vindecat și de data aceasta de Maica Domnului, care i s-a arătat de douăsprezece ori în cursul vieții sale. După vindecare a trăit zăvorât în chilia sa timp de șaisprezece ani.
- See more at: http://mesagerulneamt.ro/sfantul-serafim-de-sarov-marturisitor-al-bucuriei-si-luminii-lui-hristos/#sthash.vxliAP4u.dpuf

Avea șaizeci și șase de ani când la porunca Maicii Domnului a început să primească, călugări mai întâi, apoi creștini de toate categoriile și rangurile pentru a-i povățui. O pregătire de aproape o jumătate de veac, în cea mai severă asceză, post, rugăciune, liniște, tăcere, studiul Sfintei Scripturi și a Sfinților Părinți, pentru o activitate de opt ani de zile. Lucrul acesta ne arată cât de îngustă este Calea prin care se poate ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu prin experiență, în Duhul Sfânt, la unirea cu El prin iubirea desăvârșită care este mai puternică decât moartea. Având în suflet această iubire sfântă, Sfântul Serafim a săvârșit o lucrare duhovnicească unică în Biserica Rusă din veacul al XVIII – lea, lumina lui răspândind raze în întreaga biserică și lume creștină.
Învățăturile sale simple, evanghelice, darul tămăduirii, al vederii cu duhul, al profeției, au schimbat vieți și destine, au înviat suflete moarte, au tămăduit trupuri bolnave, prin iubirea, bucuria, lumina și harul lui Hristos. Zeci de mii de creștini curgeau din toate părțile întinsului imperiu țarist, spre pustnicul din Sarov. El îi întâmpina precum Domnul cel Înviat, cu cuvintele “bucuria mea”, “Hristos a Înviat!”. Întru el s-a împlinit cuvântul Domnului: celui ce crede în Mine – râuri de apă vie vor curge din inima lui (Ioan 7:38). Duhul Sfânt de care era plin, izvorând daruri după trebuința fiecăruia.
La porunca Maicii Domnului, a întemeiat Mănăstirea Diveevo pe care o va iubi în mod special și unde astăzi odihnesc moaștele sale.
Cu un an înainte de a trece la Domnul i-a descoperit lui Nicolae Motovilov, arătându-i în faptă, care este scopul vieții creștine: Dobândirea Duhului Sfânt. Această convorbire și “schimbare la față” a Sfântului Serafim l-a făcut cunoscut în întreaga lume creștină.
A adormit în Domnul în noaptea de 2 ianuarie 1833 – în genunchi, în poziție de rugăciune în fața icoanei Maicii Domnului – la înmormântarea sa venind zeci de mii de pelerini din toată Rusia.

A fost canonizat la data de 19 iulie 1907. La slujba solemnă a participat însuși țarul Nicolae al II- lea, zeci de episcopi și preoți, sute de mii de credincioși. Așa cum profețise Sfântul Serafim, în a doua parte a slujbei de priveghere de toată noaptea, s-au cântat cântări pascale: Ziua Învierii… O Paștile. A fost ultima mare bucurie duhovnicească a poporului rus, înaintea primului război mondial din 1914 și a Revoluției din Octombrie 1917. Ucenic devotat și purtător nefățarnic al Crucii lui Hristos, Sfântul Serafim, a fost, este și va rămâne în Biserica Ortodoxă, nu numai un cuvios, taumaturg sau clarvăzător, ci mai ales un apostol al bucuriei și al luminii Învierii lui Hristos. Purtând în sine pacea lui Hristos, spunea: “dobândește pacea și mulți se vor mântui în jurul tău”. Fața lui era mereu luminoasă, radiind lumina Duhului Sfânt pe care Îl purta în suflet. Prin N. Motovilov, ne arată că toți putem avea parte de această lumină a dumnezeirii.
Bucuria lui sfântă în Hristos cel Înviat a molipsit o întreagă Rusie creștină, care la canonizarea lui a cântat cântările Învierii, este mereu o sursă de bucurie și nădejde pentru toți creștinii care își îndreaptă gândurile spre Sfântul Serafim. Exemplul lui trezește și astăzi, înviind multe suflete la viața cea fericită în Hristos. La Diveevo este viu prin prezența moaștelor sale, prin duhul său, dar și în sufletele maicilor și surorilor care îi urmează dragostea, bucuria și pacea. Un pelerinaj acolo te transpune în vremea când creștinii bisericii erau “una” (fapte 4:32). Trăind într-un gând, o iubire și o bucurie, în Iisus Hristos, pentru mulți un pelerinaj acolo a fost mai folositor decât la alte locuri sfinte: Ierusalim sau la Sfântul Munte Athos. La pomenirea lui îl rugăm: Sfinte Preacuvioase Părinte Serafime, tu care ai trăit ca un înger pe pământ, aprinde cu focul iubirii tale, iubirea sfântă în inimile noastre, spre a-l iubi pe Hristos, Fiul cel iubit Tatălui Ceresc și pe Duhul Său cel Sfânt. Amin.

Ieromonah Andrei COROIAN
- See more at: http://mesagerulneamt.ro/sfantul-serafim-de-sarov-marturisitor-al-bucuriei-si-luminii-lui-hristos/#sthash.vxliAP4u.dpuf

vNăscut la 19 iulie 1759, într-o familie de negustori din orașul Kursk copilul Prohor Moșin a crescut în evlavia specifică poporului rus pravoslavnic. Rămas de mic orfan de tată, micul Prohor (viitorul Sfânt Serafim) s-a văzut ocrotit de Dumnezeu, când la 7 ani, a căzut dintr-o clopotniță fără să pățească ceva. S-a bucurat apoi toată viața de o iubire și ocrotire specială din partea Maicii Domnului care l-a vindecat, fiind în pragul morții, de o boală foarte gravă.
Când avea nouăsprezece ani, la 20 nov. 1778, în ajunul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, cu binecuvântarea evlavioasei sale mame, după un pelerinaj la vestita Lavră Pecerska din Kiev – locul sfânt al Rusiei, cu sfatul Cuviosului Dositei, intră în Mănăstirea Sarovului. A trecut pe rând prin toate ascultările mânăstirii vreme de opt ani. Muncind cu bucurie și veselie cele mai grele munci, ajutat de o construcție fizică robustă, în acest timp se ruga neîncetat cu rugăciunea lui Iisus. O boală necruțătoare l-a ajuns din nou pe tânărul nevoitor, ce credea că e idropică. A fost vindecat de Maica Domnului în mod miraculos, care a venit ca “Împărăteasa Cerului” însoțită de Sfinții Apostoli Petru și Ioan.
La 13 august 1787, în vârstă de douăzeci și șapte de ani a fost călugărit, primind numele de Serafim (cel care aprinde). La scurt timp a fost hirotonit ierodiacon, ceea ce a făcut să-și sporească râvna pentru rugăciune, zăbovind în biserică și priveghind toată noaptea. S-a învrednicit în timpul slujirii Sfintei Liturghii să-L vadă pe Domnul Hristos înconjurat de Puterile Cerești și să primească binecuvântarea Sa.
Râvna sa duhovnicească a crescut mereu adâncindu-se în tot mai multă rugăciune, smerenie și slujire. La 20 nov. 1794, când era în puterea vârstei, la șaptesprezece ani de la intrarea în mănăstire primește binecuvântarea de a se retrage în pustie. Trebuie precizat că în viața monahală pustnicia presupune o chemare specială de la Duhul Sfânt, care nu o primesc prea mulți și o maturitate duhovnicească a viețuitorului singuratic. Sfântul Serafim avea această maturitate și chemare de la Dumnezeu, asemenea marilor sfinți pustnici din primele veacuri creștine. Aici urmând pravila de rugăciune a Sfântului Pahomie cel Mare, în post, înfrânare, singurătate, meditație, muncă la mica sa grădină de zarzavaturi și, mai ales, studiul Sfintei Scripturi – citind săptămânal întreg Noul Testament, și-a curățit sufletul și trupul de orice păcat și deșertăciune. A primit darul înaintevederii și al profeției. A răbdat grele ispite de la oameni și de la diavoli. În anul 1804, 12 septembrie, trei țărani crezând că are bani l-au bătut lăsându-l abia viu. I-a iertat pe acești răufăcători, arătând asemenea lui Hristos iubire și iertare față de vrășmașii săi. A fost vindecat și de data aceasta de Maica Domnului, care i s-a arătat de douăsprezece ori în cursul vieții sale. După vindecare a trăit zăvorât în chilia sa timp de șaisprezece ani.

joi, 1 august 2013

Sfântul Serafim de Sarov